Eu…sunt Ea

Frunza cazu, dusa de vant, la picioarele ei. Nu o observa, era una, printre multe altele. O fata, printre multe altele la fel ca ea.
Se grabea, cu mainile incrucisate la piept, uitandu-se peste tot, sus, luna ( oare cati se uita la luna odata cu mine, acum,in clipa asta? ) jos, asfalt ( oare cati au calcat aici, unde pun eu piciorul, in clipa asta? ), in dreapta, blocuri, in stanga, gol. Umbra si intuneric.
Era obosita, posomorata, obosita de atata nimic, posomorata de atata oboseala. Ce vorbise, cu oamenii aia? Nu mai stia exact, aproape nimic, desi, stia ca vorbise, mai mult decat cu altii, dar…oricum, stia ca este posomorata si avea de gand sa incerce altceva de data asta, data viitoare. Avea de gand sa arate ca poate.
`Da! O sa pot sa fac asta, pe viitor, da! O sa incerc, si o sa pot!Nu mai vreau sa dezamagesc, asa varza cum sunt eu!`
Asa ca, plina de o incredere destul de indoielnica in propriile-i forte, pasi mai repede, mai precis si mai apasat, uitandu-se la luna (oare cati ochi se intalnesc acolo, in clipa asta? ).
Si ajunse. O deschise, intra, trecu nebagata in seama pe langa doua persoane, lua un pahar de apa si ceva de mancare, si se ascunse, in locul ei. Unde, ca de fiecare data, se puse pe un acelasi scaun, in fata aceluiasi vajnic obiect, sa faca acelasi lucru, cu aceiasi oameni.
`Da! Data viitoare, o sa fiu altfel! POT fi mai buna de atat! STIU asta! O sa vorbesc, o sa am prieteni si o sa invat ce-i aia iubirea! `
Siguranta ei a durat. Cateva ore, pana ajunse in pat. Acolo, deschise ochii larg, si incepu aceleasi lucruri. Rotitul privirii, gandurile, siguranta fragila se duse, zbatere, privire, plictiseala, gandit, oboseala, posomorala si, intr-un final, somn.
`Am spus, SOMN! Nu, trebuie sa inchid ochii pentru asta…`
Intunericul se transforma, intr-o clipire, in bezna.

Un desert de oameni, grauntele de nisip se misca, intr-o masa de alte graunte. O fata, intre ele. Pierduta in multimea desertului. Strivita, calcata in picioare, transpira zbatandu-se, incercand sa se elibereze. Ei nevazand-o, impingeau, o bruscau, rupeau hainele de pe ea. Vuiet si urlet in mintea ei, zbieret in glas si in ochi. Ridica doi pumni mici, sus, soare, doar soare si caldura ranceda, nimeni nu o vedea. Ingropata de vie, intr-un musuroi. Oameni cu orbite golite ce vorbeau, ce se priveau morti, o ingropau. Reprosuri, impunsaturi, ace rosii ce-i intrau in corpul golit de orice.
Reusi sa se ridice putin, sa-si faca loc, doar cat sa vada ca mai incolo, se afla ea. Intr-o oaza de liniste, zambind si privindu-se in zbaterea ei. Era cu oameni, linistiti, prieteni. Incerca sa se strige, nu scoase decat un vaiet surd cand cineva, nevazand-o, ca toti ceilalti, o calca stramb si dureros. Soare, implorare, doborata, tarata pe nisip, privea printre picioarele ce o calcau indiferent, reducand-o la tarana. Ea, in oaza, se lasa jos, si-i zambea sincer, chemand-o din priviri.
Calcaiul bocancului o plezni dureros in crestet, capul se prabusi intr-o balta de sange, mana-i strivita se facu una cu nisipul, apoi…
DanceDesert
Strigat. Se ridica, bezna era acum doar intuneric. Isi pipai fruntea, da…
`Uf, ce proasta sunt!`
Rase chicotit, nervos, se ridica, paharul de apa era acolo, insa apa era salcie, nisipoasa. Nu lua decat o gura, sa-si potoleasca uscaciunea din gat. Nu reusi.
`Ce proasta sunt….`
Si iar. Priviri, pereti, ganduri, reverie, zbatere, ochi, bezna.

De asta data, singura. Zambind. Soare cald si placut, vant racoritor si reconfortant. Merse. Nu stia exact unde, dar merse. Admira linistea ce o inconjura, amintirea vuietului nu mai exista.
Undeva, departe, un cerc la orizont. Pasii goi, prin iarba deasa si racoroasa, frumos mirositoare, o indreptara spre el.

Oameni, multi, roboti miscatori cu orbite golite de orice, intr-un cerc enorm, oameni cu miscari mecanice si ranjete aprinse intr-un rictus ordinar si rece. Ea statea departe, linistita, contempland, se simtea bine, nu mai era intre ei. Apoi, se vazu.

In mijloc, unde nu era nimeni decat ea, cu aceeasi oameni zambitori, calzi si placuti, intr-o oaza de liniste. Ceilalti, neatingand-o, treceau in haoticul joc al vietii lor plictisit. Vorbea, radea, in dreapta ei, un alt om ce o tinea de mana. Se simti brusc singura, iarba se lasa la pamant, soarele ardea din ce in ce mai puternic. Zambetul de pana atunci, se risipi, o striga! Voia la ea, voia sa nu ramana acolo, singura. Soare puternic. Din cerc, privirile li se intalnira, de acolo, era indemnata sa intre, sa fie cu ea si ei, sa traiasca.
Se surprinse privind jos, unde iarba disparuse, lasand in loc pamant crapat arzand. Ridica privirea rugatoare, ea, o chema in cercul racoros, ei, o chemau, cu privire calda.

Impingandu-se inainte, aluneca si se afunda in nisip, primii oameni o zgariara implacabil, aluneca, soarele ardea puternic. Se poticni, incerca iar, un pumn o incremeni in viteza, scuipa sange, se intoarse privindu-se. Sarutul cu el, soarele si duhoarea mortii o facu sa se repeada salbatic, in cercul oamenilor goliti, dorinta turbata puse stapanire pe ea. Retragerea dureroasa o lasa fara vlaga, prabusindu-se cu fatza-n nisip, inghitindu-l si scuipand venin, asteptand sa moara, singura.

Intuneric. O mana, o stranse, o ridica. Se recunoscu, desi nu se vedea. Se imbratisa cu sine, si pasi, printre zbaterea oamenilor, prin ei, catre cerc. Acolo, se lumina si vazu. Zambi, rase, sarutand pe toti de acolo, imbratisandu-i si recunoscandu-i. Ea era acolo cu ea si avea incredere, se simtea bine.
…………………………………………………………….
`Am avut un vis foarte ciudat ieri…eram intr-un desert…sau ceva de genu`…Si…ba eram singura, si in fata erau oameni, oamenii de zi cu zi, si in centru eram eu, fericita, si nu puteam sa ajung acolo….ba eram EU intre oameni, si ea…adica tot eu…intelegi, da?!…afara…si, oricum ar fi fost, nu ma puteam ajunge! Si parca muream de ciuda, si incercam sa trec de toti, ca sa ajung la MINE, nu`sh…este greu de zis, da` las` ca intelegi…Eram calcata in picioare de ei, si voiam cu TOT DINADINSUL sa ma intalnesc cu Mine, pentru ca intangibila Eu eram chiar…fericita…si IUBEAM! Da, eram cu un tip, auzi tu ce prostie…eram cu un tip si cu inca niste prieteni! Insa…nu puteam sa trec, si, finalul, sa mor de l-am priceput! Cred ca sigur sunt proasta…Cica, fii atent! Murisem, normal, hahaha, si ma trezeste parca din moarte EU, cea din centru si….sper ca nu te plictisesc, nu?
`Nu….`
`ASA! Si deci ma trezesc din moarte, pe mine insami, si sunt trasa in centru, usor, unde ma imbratisez cu toti ceilalti si ma sarut cu el, si cealalta eu, dispare, ramanand singura si fericita! Foarte….ciudata sunt…`
`Da…cred ca da…Si…ce parere ai despre……….`
`Hmmm….`
`Hai ma, zi, nu-i mare lucru!!`
`Mmmmm….nu prea………..`
`De ce nu raspunzi??`
`Pai, am zis mai!`
`Nu, n-ai zis!`
`Esti surd, zic foarte mult!`
`Ete…sunt obisnuit poate prost…o.k…cum vrei…`
`O.K?! Nu O.K.!!Sa stii ca vorbesc mult cu tine! Ce vrei acum?`
`Cred ca vreau sa-mi arati ca poti sa fii sincera!`
`Dar, sunt sincera!Daca nu vorbesc cateodata…nu pot, asa sunt eu! Ti-am zis!`
`Bine. Cum vrei`.

……………………………………………..
O frunza, cazu, dusa de vant, la picioarele ei. Nu o observa,era una, printre multe altele. O batrana ce se intorcea, inspre locul ei. Subreda, luna o lumina rece si distanta, de undeva, de prea sus ca batrana sa o vada. Se gandea ca se obisnuise asa.
O deschise si intra. Trecu nebagata in seama pe langa nimeni, lua un pahar cu apa si ceva de mancare, si se ascunse in locul ei. O poza, atarnata de un perete, ingalbenita de vremea ce trecuse, o infatisa pe ea, razand, singura. Scaunul pe care statuse atata timp facand aceleasi lucruri atata timp, era tot acolo, aproape nemiscat.

Se baga, obosita, in acelasi pat si, cu ochi vii dar tristi, umbla prin cotloane, gandind. Nu mai ramasese insa la ce si la cine sa se gandeasca. Regretele, trecusera cu vremea, oamenii ce-i putusera fii prieteni, trecusera si ei, candva, fara sa-si dea seama. Si, tot timpul, gandise. Acum, obosise si de asta. Se obosise pe sine, de atata ea, traise doar pentru ea, cu frica de ceilalti, se spovedise doar ei, pana cand…da, singura, statea acolo, asteptand…nimicul infinit. Si nici macar asta nu gandea.
Usor-usor, oasele-i batrane obosira, ochii-i se inchisera si adormi. Candva, in acea noapte, aveau sa nu se mai deschida niciodata.

Fata din oaza, cu zambetu-i sincer si senin, o prinse de mana rece si o trezi din moarte. Batrana, se recunoscu pe sine, pe ea, asemanatoare dar nu aceeasi din poza lipita pe un perete. Neputincioasa, cu ochi sticlosi, crezu ca aude cuvinte. Incredere……viata…..…ras…curaj…prietenie……. ……….sinceritate…..interes…..Mana se lasa langa pat, usor, ca o frunza dusa de vant, fata disparu, batrana ramase incremenita, dorindu-si inca o viata, in care sa faca tot ceea ce gandise si ceea ce scrisese doar pentru sine. Dorindu-si sa poata trece de sine, de piedicile ei ranjinde, de acei oameni din interiorul sau, ce o rupeau, o calcau, o zgariau si intr-un final, o omorasera, invingand-o. Ramase asa, pentru totdeauna, singura si trista, incremenita in mormantul interiorului sau.
………….………………………………………..
Se trezi, brusc; avea lacrimi in coltul ochilor. Tremurand si transpirata, aprinse un bec. Intunericul, o speria mai mult decat de obicei. Ramase, incremenita, minute intregi la coltul patului, gandindu-se la visul ce-l avuse. Usor-usor, privirea in gol se opri pe apa din paharul neatins in acea seara. Gusta putin, era proaspata si rece. Isi aminti cuvintele si sentimentele, regasindu-se. Se insenina, multumi peretilor ce o ascultau seara de seara ca fusese doar un vis si, plina de viata, arunca niste haine pe ea si iesi alergand in strada, in plina noapte. Luna, calda si placuta, o privi, de undeva, de aproape, ascultand viata si pofta de a trai din sine. Cu sinceritate, fata striga in gura mare prietenia ce purta lumii si celor ce o inconjurau, dansa in gradina, nepasandu-i de nimeni si nimic, ploaia o uda, insa i se parea ca era prima oara cand chiar o simtea cu adevarat. Voia sa alerge, sa ia in brate, sa sarute, sa uite de sine pentru sine, sa….sa….sa….

In camera ei, becul sclipi brusc si se stinse. Geamul se deschise, lasand stropi de ploaie sa cada pe scaunul singur si gol. Peretii, stingheri, erau parasiti, ganduri nu-i mai atingeau ranindu-i, caci ea nu mai era acolo sa-i priveasca, seara de seara. Langa fereastra, ea se privea dansand in ploaie, purtand acelasi zambet cald si bun, fericit. Reusise. Cobori, plutind, si se uni cu fata ce dansa in ploaie, razand.

EU sunt…EA.

19 thoughts on “Eu…sunt Ea”

  1. i’d rather be fuffy….vezi ca te contrazici omule….zici ca esti perfect dupa care ca vei evolua…n-ai cum dmle, n-ai cum….perfectul e perfect….a, da, de fapt poti fi mai mult ca perfect….my mistake…:)

  2. Muza…imi place…desi mai mult imi place sa fiu CONSTIIIINTAAAAA!muahahahahaa!!!!
    Macar a ta daca mihai m-a renegat..

  3. Bai, a ajuns careva la finalul acestei epopei? Ca mie unu mi-a fost lene….:D
    Daca a ajuns careva pana la final sa ii fie mila si sa imi faca si mie un foarte foarte scurt rezumat ( maxim o singura fraza care sa aiba maxim 10 cuvinte cu maxim 4 randuri) :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>