Tot timpul am considerat cliseica faza cu “sfarsitul este un nou inceput”.
O consider astfel si in continuare.
Sfarsitul este doar…sfarsit. : )
Va iubesc pe toti, mai! Si merci…pe rand! : )
Daily Archives: December 22, 2010
NU!
“Hai sa nu ne negam.”
Pai de ce nu?
“Nu e bine daca nu ne negam.”
…tot nu ai raspuns.
“Nu-i asa ca esti dobitoc?”
…daca nu ma prind nu inseamna ca sunt asa!
“Daca ne negam, nu suntem unul singur.”
…si ce, daca nu ne negam, devenim?
“nu.”
Pai si-atunci?
“Macar am incropit dialogul asta, prin de negatii. nu?”
Ce imbecilitate…
“Merci”.
Egalitate
Faza este ca eu nu cred in egalitate.
Adica nici macar matematica. Ce…nu ai citit 1984? sa-ti fie rusine!
egalitatea este dictata. Si atunci, iar, nu este egalitate. Na, avem doua entitati – cel ce dicteaza si aia “mai putin egali” care se supun.
Zici ca esti egal cu ala/aia de langa tine? esti praf. Nimeni nu este egal cu nimic, si, prin urmare, nimicul nu este egal cu tine.
Felicitari!
Tocmai ai realizat ca esti ceva mai bun decat “NIMIC”!
sau poate…
invers?
(ras isteric. Apoi ras incet)
(Personajul se retrage. cortina cade. Oamenii se holbeaza nedumeriti.)
“asta a fost tot!? pentru ATAT am platit!? huoooo!!!!”
Iar n-au inteles nimic, isi spuse, pentru sine, actorul.
Obisnuinta
Am ajuns sa stim cu totii unde calcam. Pe ce anume, unde anume. Zona unde stam nu mai are secrete, stim fiecare frantura de asfalt lipsa, stim fiecare lucru unde trebuie sa fie.
Si asta ne arata limitarile. Cand a disparut masina din fata blocului, tata a considerat ca a gresit adresa.
Pentru ca ceva anormal se intamplase, tot restul deci trebuia sa fie gresit.
Oare nu ar fi hilar, ironic, sa murim in fata locului in care am copilarit, crescut, doar pentru ca brusc a aparut o groapa in sosea?
Pe mormant sa scrie “victima a obisnuintei”.
hai, si acum sa incercam sa mimam inteligenta – spuneti, copii, macar in gandurile voastre… ce paralele putem face intre aceasta scurta istorioara si existenta noastra de zi cu zi? Sau de…viata cu viata? m?
………………
………………….
……………………………
BRAVO!
Stiam eu ca am cititori inteligenti…
Realizari
Oamenii radiaza de interes cand vad/aud/afla de un om ciudat. Un om care face lucruri deosebite. Altfel. Uneori fapte nebunesti.
Cu toate acestea, aceiasi oameni fug de ei. In timp, ii calca si ii arunca precum niste carpe.
Pentru ca suntem atrasi de contraste, dar, simultan, atat de respinsi de ele.
E doar o chestiune de timp pana cand rolurile se inverseaza insa.
Nu-i asa ca acum cateva mici milenii traiam in societati matriarhale? Nu-i asa ca linia dintre a iubi si a uri este atat de subtirica? Nu-i asa ca TU ai avut candva un om iubit tocmai pentru ca era…altfel…si de care acum nu mai stii nimic? Nu-i asa ca multe stele devin gauri negre?
nu-i asa ca ai pornit sa citesti randurile astea sperand la altceva?
Ca in filme
Uneori cand te uiti insistent la un obiect…se intampla ceva cu el.
Eram mic si ma uitam la un tablou si a doua zi a cazut si s-a spart rama. Era in cui de o viata de om.
Alteori m-am uitat la pisica si la cateva zile dupa aia a disparut.
La fel si cu strabunica mea. Ma uitam si gandeam la ea si a murit, langa o cana de ceai pe jumatate goala. Au inmormantat-o si nu m-am uitat la nimeni atunci.
Uneori stau si ma uit la telefon. Sau la o usa…sau pur si simplu in ochi. Si astept sa se intample ceva bun. Uneori chiar functioneaza.
Alteori ma gandesc, pur intamplator la vreun fost amic cunoscut cu ani in urma si deja nu ma mai mira daca ma ciocnesc de el pe strada la cateva zile dupa aceea. Dar cine m-ar crede?… Eu ma cred, pentru ca mi se intampla.
Acum ma uit…de asemenea. Dar stiu ca uneori cu cat esti mai detasat, cu atat atragi mai multe lucruri bune. Asa ca respir adanc, iau o gura de ceai. Ah, ce bun este.
si…nu astept decat zambete. Si stiu ca vor veni, pentru ca am incredere
in scenele acelea din filme.
ce fain este ca existam…
Lhasa de Sela – El Payande
Deci ascult obsesiv chestiunea asta.
Din pacate nu am gasit-o pe ITube, vreun live, ceva… sau clip. Dar… asculta aici, neaparat!