Imi place ploaia. Simt ca ma spala. Ma spala de ceea ce sunt, am fost si poate si raul ce as putea sa devin.
De aceea dansez in ploaie, ma misc printre picaturi, sar si rad. Si-mi imaginez…
…imi imaginez ca sunt pe o campie foarte-foarte verde si ca iarba imi uda picioarele goale si ca spirite galbene plutesc in jurul meu si ma mangaie cu praf de Apa Vie. Si ca dintr-o padure deasa, elfi nobili privesc si zambesc si-si lasa sagetile in teaca, venind catre mine si inlantuindu-se in joc si ras.
Apoi, cand voi fi obosit, ma voi fi lasat pe spate si o pala de vant ma va plimba deasupra unui lac, lac albastru cu atingeri verzi, sub care sirene isi canta melodiile despre vise.
si atunci ma trezesc si vad ca ploaia imi macina corpul, parul, gatul, pielea, toate imi sunt roase. Sunt singur si elfii sunt stalpi de beton si padurea este lume grabita si injectata si praful de Apa Vie este tarana purtata de un vant greoi.
Si eu stau singur si deznadajduit, gol, infrigurat, si ma gandesc cum sa scap. Masini zgomotoase roiesc in jurul meu, caini latra surd spre mine. Si ploaia nu conteneste sa ma loveasca, sa ma loveasca, sa ma loveasca.
Si atunci incep sa alerg, sa alerg pana suflu-mi iese din mine, sa tip si sa urlu, sa scap de tot si totul sa devina scapat. Si inchid ochii. Alerg orbeste si cand lovitura ma trazneste mort la pamant, intr-o ultima clipa, imi amintesc iarba, spiritele, cantecele si aerul libertatii.
