Primul clip, dintr-un concert la Sala Palatului, de prin 2000 si nitel. Am fost acolo. Toata lumea in picioare, incredibil.
Al doilea, Mani si Covaci in ’85.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UFyV3MMcqY8&feature=PlayList&p=7A310CC8A6EEA02C&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mhwP4gE5C7U&feature=related]
E un episod secsi in Seinfeld… Jerry se intreaba, retoric asa, de ce puii lui oamenii se sperie si se ingretzoseaza cand vad in farfuria de mancare un fir de par!??!
Adica…ne pieptanam, ne pupam pe par, ne TRAGEM de par, ne SARUTAM pe cap si pe par si totusi…de la un SIMPLU fir intr-o farfurie, innebunim.
Acelasi lucru si cu ploaia. Citez SMS (credit Elle):
“De ce urasc oamenii…A inceput sa ploua nitel si sa bata putin vantul si toti oamenii au inceput sa alerge haotic ca niste vite speriate, aproape se calca pe picioare, nu mai stiu pe unde merg! Kill them all!”
Acum, pe mine m-a amuzat. Desi si eu sunt alergic la ploaie si fac cam la fel, hahahah!
Inainte de ce urmeaza sa va spun, eram niste xenofob. Sau daca preferati, anti-tigani. Si purtam dialoguri pro si contradictorii cu tot felul de oameni apropos de a mea xenofobie.
Si atunci, vazand io ca nu mai mere asa, mi-am zis io uitandu-ma blegos in oglinda “dom’le, in momentul/clipa in care voi gasi UN SINGUR tigan de Bucuresti (caldararii nu se pun) care, efectiv, sa ma captiveze si sa ma depaseasca din niste puncte de vedere, nu o sa mai discriminez asta rasa”.
Si am tot tinut-o asa cativa anisori buni, in care nu observam decat tigani manelisti, scuipatori de seminte, violatori si talhari. Pana intr-o frumoasa zi in care ma plimbam alergand printr-un numit parc din vajnicul Bucuresti si, in a mea strutzeasca alergare, aproape ca m-am impleticit de un caine.
Nu, nu era un caine vagabond. Era o mogaldeata neagra si simpatica care se uita curioasa la mine, flencanind pe ‘colo haotic. M-a amuzat si, dupa cateva secunde, stapana cainelui ma cheama sa zacem. Fiind sociabil and all that, ma duc.
Stapana, undeva la o facultate. Se ocupa cu…cainii. Adicatelea antrena caini si participa cu ei la tot felul de concursuri internationale de frumusete si inteligenta canina. Aspiratii literare si fotografice. Nikon D80. Principii puternice, siguranta de sine, foarte citita. Inteligenta, calma, rationala.
Imbracata intr-un fel de negru, fusta, parul negru lung prins intr-un batic multicolor. Mai negricioasa la fata. Mi se parea ciudata, avea un aer de “nu e din partea asta a lumii”.
La un moment dat, un pui de om s-a apucat sa se pise intr-un tufis. Tipa, din dreapta mea, i-a strigat ca la 5 metri mai incolo sunt niste veceuri. Puiul de om a scos limba la noi, moment in care fata, printre dinti, rosteste: “Romanii astia…”.
De atunci, am acceptat si accept mult mai usor tiganii.
……………………………………………
Nu, nu acesta este “postul cul despre tigani”.
Pe-asta puteti sa-l cititi aici, pe blog-ul invizibilului prieten Mihai, de este si in blogroll.
http://exhibitionist-afectiv.blogspot.com/2009/05/despre-ele-blogess.html
Locul trei in acest top al celor mai tari jocuri de aventura a fost lansat pe iPhone si iPod Touch. Pe scurt – 700 de mega, 6 $ (super ieftin) si vreo 30-40 de ore de aventura bestialaaaaaaaaaaaa. :)
(vorba Gogol Bordello)
Povestea un coleg cum a vazut pe strada o domnisoara atacata de 2 dulai. Colegul, Om fiind, a sarit in ajutorul fetei. A gonit un caine, moment in care insa au sarit mai multi pe el. Acesta incerca disperat sa scape de caini, striga, arunca cu pietre, aia nimic.
La o terasa de langa, oamenii se uitau. Ca la spectacol.
——————————————————————-
Merg in statie la autobuz si o domnisoara imbracata foarte sumar si machiata strident, fusta mini, scoate o tigare dintr-un pachet. Care pachet este aruncat pe jos, fix in mijlocul trotuarului.
Ma zgarie atat de rau pe retina si pe creieri vederea ei si a gestului incat ma proptesc la juma` de metru de don’soara si-i zic “vedeti ca v-a scapat ceva pe jos…nu stiu daca ati remarcat!”
Faza la care fata se uita superior, asa, la mine, si-mi intoarce spatele. Nu ma las, si ma intorc dupa ea, SI MAI aproape. “Nu, pe bune…chiar TI-A picat ceva pe jos. Nu crezi ca ar fi simpatic sa te apleci si sa ridici mizeria de pe jos?!”
Intre timp, “oamenii” asistau impasibili la spectacol. Nimeni nu facea nimic.
Tipa se uita la mine, nu face nimic, desi se simte ca nu ii place situatia in care este pusa. Baga o privire usor agasata, sacaita si incearca sa para superioara.
Vazand ca nu o pot scoate la capat, ma uit TOTAL scarbit la “fiinta” din fata mea si ma aplec eu, iau pachetul de tigari si il duc la gunoiul ce zace la 2 metri mai incolo.
Da, stiu ca nimeni nu a invatat nimic din asta, intrucat suntem niste cretini si nesimtiti cu totii. Dar macar pentru mine stiu ca am facut ce trebuia.
……………………………………………
Fratele meu mai mare tin minte ca a scris la un moment dat, acum muuuulti ani, in revista liceului, o intamplare in care el a cazut victima unei agresiuni intr-un tramvai din Bucuresti. Un tigan (nu, nu rrom…)i-a dat, din senin, un mare pumn in cap. Faza la care frati-meu, non agresiv ca si mine, nu a replicat cu aceeasi moneda. In schimb, s-a uitat in jur. Toti oamenii se faceau ca ploua, ca nu au vazut nimic.
Din nefericire, de-a lungul a aproape 15 ani de la aceasta intamplare, nimic nu s-a schimbat in mentalitatea romanilor.