Lupta

Hai sa ne ascundem sub sanii tai, ca dupa doua transee
Si de acolo s-alunec in prapastie, sa-ti bombardez pubisul
cu grenade si sa gresesc tinta, sa-ti trepideze abdomenul si
sa nu stii cum sa te aperi cand imi fac din maini avioane
ce patimas te-ating pe coapse si pe gat.

Sa-ncerci din degete sa te-aperi aerian, dar sa cedezi
cand dezamorsez mine cu saruturi, de la
glezne, tot piciorul, brat si gat, spre cazemata noastra
cea de sani.

Si-atunci prin fumul de razboi ma vei-ntreba de ce-ti atac pubisul
Pentru ca trebuie!, ti-as raspunde plin de funingine pe corp
Si-mi vei rosti c-odata reduta-ceea cucerita, viata
nu va fi la fel. Iar eu, neindoit,
voi continua sa-mpusc cu fiori intregu-ti trup.

Intr-un tarziu tu vei striga
ca nu era nevoie-atat razboi prostesc
ca sa-ntelegi ca-mi plac sanii tai,
usor atinsi, usor
tarzii.

Copilul

Ti s-a stricat putred copilul in pantec. Nu stiu exact daca era al tau. Ti-a putrezit in timp ce faceai sex tantric, maine, pe o canapea mov-lila presarata cu coji de lamaie.

Si dupa ti-a desfacut pantecul cu un cutit. I-a scos intai coloana, apoi piciorul, apoi restul. Dupa ceva timp ai inceput si tu sa sangerezi si apoi ai incercat cu sange sa ii colorezi parul alb, barba alba.

A luat cutitul mai apoi si a inceput sa se taie pe el – de la buric pana la baza falusului, s-a tot taiat. Apoi falusul in doua, in cinci, in sapte si l-a aruncat pe geam.

Si azi mai stau cainii maidanezi turbati acolo, asteptand…

Pe inserat v-ati asezat la masa, frumoasa masa din sufragerie. Te lua de mijloc si-ti sopti la ureche “esti buna precum o mama alba, iubita mea, si ai gatit asa frumos pruncul sfant la aragaz…”. Si ea, usor de tot, lasa capul in jos si rosi in obraji, cu un zambet pal pe buza de sus.

Deschisera o sticla de sampanie in timp ce tandru leganau copilul in farfurii.
Maine, cand au facut acestea, pesemne au murit amandoi impreuna cu el.

Mai tine oare minte cand o viola tatal?

Aberrations

Cu o strasnica dorinta de afirmare pot spune foarte sincer si cu mana pe inima ca… nu am absolut nimic de spus.

Stii…imi aminteam ca in fata scarii mele, iarna trecuta, se asternuse zapada. Banal. Dar m-am oprit nitel in capul scarii si mi s-a parut ca acea zapada acoperea parca, din loc in loc, gleznele, sanii sau coapsele a sute de indragostiti pacatosi.

Am zambit si m-am gandit cum ar fi sa iau o lopata, ca in copilarie, si sa fac doua gramezi mari de zapada, una pe stanga si una pe dreapta cararii, care sa semene de peste drum cu doua fese indreptate spre strada.

Oricum, intrarea in scara ramane si astazi la fel de neinteresanta, intunecata si incerta, precum acea bolta de gheata pe care ne e frica sa nu alunecam asa ca ne tinem cu disperare de ceva.

Acum…mi-ar placea sa suflu in geam si sa se formeze norisori sub diferite forme. Mai sterg din cand in cand fereastra si va astept la un ceai.

Dintotdeauna m-am bazat pe planurile de rezerva, intrucat niciodata nu am avut un plan A.