- Stalker – Tarkovski (pentru ca este incet, apasator, greoi, plin de substanta si Fratii Strugatki au scris carti miraculoase)

- Burnt by the Sun – Nikita Mihalkov (pentru ca este tragic in esenta, plin de umor in aparenta, pentru ca fiica lui Mihalkov este copilul pe care mi-l doresc, pentru ca este regizat incredibil si pentru ca l-am vazut o singura data, dar intr-o ambianta perfecta)

- Eraserhead – David Lynch (pentru ca prima oara mi-a placut la nebunie si a doua oara nu l-am mai suportat, pentru ca este lent, greoi, pentru ca Lynch a fost initial fotograf si se vede asta peste tot in film)

- Nine and ½ Weeks – Adrian Lyne (pentru ca am fost batut cu baloane o data, pentru ca imi place gheata si sa fac dragoste in ploaie si pentru ca m-am regasit pe acolo, pe undeva)

- Moartea Domnului Lazarescu – Cristi Puiu (pentru ca este apasator, enervant, real, pentru ca joaca mama Alexandrei si Mariei si pentru ca stii inca din titlu ce se va intampla. A, si pentru ca Lazarescu vine de la biblicul Lazar…)

- Cidade de Deus – Fernando Meirelles (pentru ca asa este viata in favele, pentru ca ai mei au fost in Rio si era sa fie impuscati, pentru ca este filmat cu actori amatori)

- Cele 120 de zile ale Sodomei – Paolo Pasolini (pentru ca este revoltator, pentru ca desi nu voiam sa continui sa vad, nu puteam inchide ochii, pentru ca Pasolini era nebun si pentru ca mie nu-mi plac oamenii normali)

- Requiem for a Dream – Darren Aronofsky (pentru ca…muzica…pentru ca…drogurile…pentru ca…distrugere…pentru ca…tot)

- Der Untergang – Oliver Hirschbiegel (pentru jocul actorului ce-l interpreteaza pe Hitler per-fect, pentru portretizarea per-fecta a unui om paranoic, depresiv si schizofrenic, pentru ca nu, Hitler nu traieste inca pe o insula pustie, cu Napoleon si cu Elvis…)

- Amadeus – Milos Forman (pentru ca asa l-am “cunoscut” pe Mozart – omul, pentru ca este un film ce arata cum arta este deseori aruncata intr-o groapa comuna, pentru ca imi place muzica clasica)

- Casanova - F. Fellini (pentru ca am aflat un Casanova schizoid, depresiv si cu o imaginatie bolnava, pentru ca filmul este absolut naucitor si nebunesc, pentru ca este, in opinia mea, cel mai bun al regizorului dar si al naibii de depresiv)

- Blowup – Antonioni (pentru ca lasa multe semne de intrebare, pentru ca filmul trebuie cu adevarat…admirat, nu privit, pentru ca multe lucruri raman ascunse privitorului)

- Donnie Darko – Richard Kelly (pentru atmosfera Lynch-iana, pentru muzica, pentru niste priviri in oglinda ce-mi dau fiori, pentru iepurele creepy ce prevesteste sfarsitul lumii)